Stațiunea Straja este amplasată pe pantele domoale ale Munților Vălcan, la altitudinea de 1440 m și este una dintre cele mai noi stațiuni turistice din România, primind această clasificare în anul 2002. De atunci și până astăzi, stațiunea a beneficiat de numeroase schimbări, menite să o transforme dintr-o stațiune de interes local, într-una de interes național și chiar internațional. în acest scop au fost amenajate 12 părții de schi, asigurând stațiunii Straja nu mai puțîn de 26 km de domeniu schiabil, la standarde internaționale.
Toate pârtiile sunt echipate cu instalații de transport pe cablu, iar 5 dintre acestea au în dotare instalații de iluminat pe timp de noapte. în Complexul Turistic Straja există acum peste 300 de hoteluri, pensiuni, vile și case de vacanță, gata să primească turiștii în cele mai bune condiții.Stațiunea Straja reprezintă astăzi o alternativă atractivă față de stațiunile aglomerate de pe Valea Prahovei, chiar dacă este situată la 350 km de București. Datorită prețurilor foarte bune la cazare, mâncare, schi-pass-uri și închirieri echipamente, stațiunea Straja reușește să surmonteze costul suplimentar al transportului și chiar să realizeze economii semnificative în cazul unui sejur prelungit. Atmosfera relaxantă de aici, lipsa aglomerației pe părții, produsele tradiționale delicioase și binecunoscută ospitalitate a localnicilor, sunt argumente solide pentru un sejur de neuitat în stațiunea Straja.Însă Straja nu înseamnă doar sporturi de iarnă, înseamnă și peisaje sau plimbări cu piciorul sau cu telescaunul. Dacă alegi să te plimbi, trebuie să știi că la cota 1485 se înalta Crucea Eroilor. Un monument ridicat în memoria ostașilor căzuți la datorie pe versantul nordic al masivului în cel de-al doilea Război Mondial. Crucea are 9 metri înălțime și este prevăzută cu instalație de iluminare, pe timpul nopții fiind o adevărată splendoare. La poalele Crucii s-a ctitorit un frumos schit, construit integral din lemn, în interiorul căruia este expusă o cruce cioplită în lemn, în care sunt încastrate trei bucăți de lemn din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Această cruce (având 5 m lungime și peste 200 kg) este scoasă anual din biserica în Vinerea Mare și este purtată pe rând de pelerini, care o transporta de la poalele masivului până la schit, pe o distanță totală de 7 km, parcurgând astfel drumul crucii. Acest traseu este parcurs în fiecare an și este un eveniment unicat în România.Un alt punct de atracție al stațiunii îl constituie Schitul Straja, intrarea în acest lăcaș de cult efectuându-se printr-un tunel lung de 50 de metri, ai cărui pereți găzduiesc picturi inspirate din biblie. Accesul în stațiune se poate face cu mașînă din orașul Lupeni (10km), iarnă cu multă atenție din cauza drumului abrupt. Cel mai ușor se poate ajunge în stațiune cu nouă telegondola, ce are stația la ieșire din orașul Lupeni, în zona de agrement Braita. Stațiunea Straja reprezintă alegerea perfectă, pentru turiștii ce doresc un sejur in sânul naturii, care să îmbine perfect cazarea confortabilă, ofertele gastronomice delicioase și numeroasele posibilități de practicare a sporturilor de iarnă, toate acestea la prețuri accesibile, de bun simt.
Din punct de vedere al escaladei și alpinismului, pereții calcarosi sunt un adevărat paradis, cu roca aderența, iar traseele au în general asigurări solide, cel mai spectaculos fiind Peretele Corbilor, iar din punct de vedere al distanței de parcurs, cei mai apropiați fiind Pereții de la Cabană (Cheile Buții). Sezoanele recomandate sunt primăvară și toamna.
Expunerea geografică a munților Vălcan, în sectorul sud-estic al Carpaților Meridionali, permite realizarea unor trasee turistice de o zi sau (în funcție de opțiunea turiștilor) de mai multe zile, care pot fi efectuate în circuit sau cu revenire în același loc din care s-a plecat. Drumețiile sunt în marea lor majoritate de dificultate medie sau redusă.
Datorită orientării spre nord a masivului pe care este situată, stațiunea Straja beneficiază de zăpadă aproximativ 6 luni pe an, spre bucuria iubitorilor sporturilor de iarnă. Pârtiile de aici au diferite grade de dificultate, de la cele ușoare, destinate începătorilor, până la cele dificile, unde se organizează competiții precum Cupa Veteranilor.